Lacul Bolboci sau “Marea din Bucegi“ – Cel mai vizitat lac din Romania

de către VideoUHD
lacul bolboci
Lacul Bolboci

În primele zile din an, ne-am decis să ne încărcăm bateriile și să pornim la drum spre Valea Prahovei, unde am descoperit, după părerea noastră, cea mai spectaculoasă atracție turistică din Munții Bucegi, și anume: LACUL BOLBOCI!

Unde se află?

Situat la granițele judetelor Dâmbovița și Prahova, între Cheile Tătarului și Cheile Zănoagei, la numai 8 km de Sinaia, își face apariția Lacul Bolboci, una dintre cele mai frumoase zone din inima Bucegilor, un loc care și-a conservat naturalețea sălbatică. Înconjurat, cât vezi cu ochii, numai de peisaje muntoase masive și împădurite, lacul a luat naștere în spatele unui baraj aflat la o altitudine de 1438 de metri. Barajul Bolboci măsoară în jur de 55 de metri înălţime şi cuprinde o întindere de apă de numai 18 milioane de metri cubi. Chiar pe malul lacului poate fi zărită Cabana Bolboci, locul perfect de încălzit iarna la un pahar de vin fiert sau de savurat un prânz copios tradițional românesc.

lacul bolboci
Lacul Bolboci – Peisaj de iarnă

CUM S-A FORMAT LACUL BOLBOCI?

Deși este un lac artificial, Lacul Bolboci pare perfect integrat în decorul munților încă dintotdeauna. Creat în anul 1988, prin blocarea artificială a râului Ialomița, lacul deține un volum de apă asemenea Lacului Morii din București, însă se deosebește printr-o întindere extremă, ceea ce il face imposibil de captat vizual dintr-un singur unghi. Văzut însă din drona, lacul poate fi asemanat cu o sopârlă cu patru picioare, un cap și o coadă ascuțită.

Panorama 360 grade – Lacul Bolboci

Amplasat într-o arie protejată a Parcului Natural Bucegi, Lacul Bolboci este unul dintre puținele lacuri articiale din Romania compus dintr-un baraj natural realizat din pământ și piatră. Materia primă utilizată la construcția barajului provin din cariera de pe „Podu cu Florile”, din Munţii Zǎnoaga din Bucegi.

Adâncimea lacului în zona barajului atinge 12 metri, iar în celelalte zone ajunge la maximum 7 metri, în care își fac veacul numeroase specii de pești, ce se pot observa înotând în voie, deoarece apa este extrem de limpede, având o vizibilitate de până la 4,6 metri.

lacul bolboci panorama
Panoramă Lacul Bolboci

Acest peisaj desprins parcă din povești reprezintă locul ideal pentru oricine își dorește să își petreacă timpul liber în mijlocul naturii, înconjurat de aerul proaspăt ozonat. Lacul este împrejmuit de păduri de conifere, peste care se înalță crestele semețe de peste 2000 de metri ale Munților Bucegi. Iarna, peisajul este cu adevarat feeric, întrucât anumite porțiuni din mal îngheață, iar zăpada se așterne ca o pătură peste întreaga pădure. Această oază de liniște și relaxare mai este cunoscută și sub numele de “Marea din Bucegi“, întrucât apa acaparează întregul orizont.

lacul bolboci - peisaj de iarna
Lacul Bolboci – peisaj de iarnă

Dacă alegeți să faceți un popas de o zi în inima acestui peisaj de vis, veți putea observa că în anumite momente ale zilei, lacul își surpinde privitorii prin modificarea nuanțelor sale verde-albăstrui, creând astfel un spectacol al culorilor, în care pădurea de conifere și cerul azuriu completează tabloul unic al naturii.

CUM SE POATE AJUNGE LA LACUL BOLBOCI?

Accesul auto către zonă este facil și se poate realiza în orice anotimp pe DN 71, dinspre Târgovişte până la Moroeni, sau pe timp de vară pe drumul forestier ce urcă dinspre Sinaia la Șaua Dichiului.

Accesul pe trasee turistice din Bușteni se poate parcuge în doua variante: cu telecabina până la Bușteni – Babele – Peștera, apoi pe traseul marcat către Cabana Padina – Lacul Bolboci sau cu telecabina până la Babele, apoi urmându-se traseul marcat Cabana Piatra Arsă – Vârful Nucetului – Lacul Bolboci.

Accesul pe trasee turistice din Sinaia se realizează cu telecabina până la Cota 2000 – Vârful cu Dor – Valea Dorului – Valea Soarelui – Lacul Bolboci.

Din acest nod turistic, se pot realiza numeroase alte trasee montane spre noi atracții ale Bucegilor, precum: Lacul Scropoasa, zona Peştera – Padina, Peştera Ialomicioarei, Cabana Babele, Vârful Omu, Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului, Cheile Orzei. În afară de drumeții montane, în zonă se pot face și plimbări cu ATV-uri pe drumuri forestiere, iar pe crestele mai înalte se practică zboruri cu parapanta.

Pentru a afla mai multe trasee puteți accesa articolul Excursii montane în Masivul Bucegi și Valea Prahovei

Pentru noi, echipa VideoUHD, Lacul Bolboci reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase locuri văzute din drona atât din Romania cât și din alte țări, în care omul încă poate surprinde puritatea naturii sălbatice.

Dacă îți dorești o amintire inedită din această călătorie, acum poți avea acest lucru direct la tine acasă printr-un Tablou Canvas cu peisajul Lacul Bolboci

Împărtășește-ne experiența ta într-un comentariu!

Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu o distribuire apăsând butonul Facebook de mai jos.

Vă mulțumim!

Poate să iți placă

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.