Satul Bucovinean – Acasă în inima Bucovinei

Satul Bucovinean – Acasă în inima Bucovinei

Se știe că august este luna concediilor. Chiar și noi, echipa VideoUHD, în luna august a fiecărui an, ne planificăm o vacanță binemeritată, pe care să ne-o amintim cu drag peste ani. De data aceasta, am ales ca destinație de vacanță Bucovina. Și unde am fi putut găsi o cazare mai autentică, dacă nu în Satul Bucovinean? Pentru noi, acest loc reprezintă „Acasă” în inima Bucovinei. Sentimentul de nostalgie ne-a învăluit încă din momentul intrării pe poartă. Timpul parcă s-a oprit în loc! Dintr-o dată eram transpuși în „Amintiri din copilărie” și urma să îl cunoaștem pe Nică. Aici am redescoperit tradiția într-o natură nepătată.

Satul Bucovinean – Panorama 360 grade

Am avut privilegiul de a înnopta într-o căsuță de lemn, tipic țărănească, decorată atât pe interior, cât și pe exterior, prin intermediul costumelor populare românești și a vaselor din ceramică. Tot aici, am mâncat pe săturate cele mai gustoase bucate cu specific tradițional moldovenesc. De asemenea, am cutreierat întregul ținut al mănăstirilor bucovinene, în care ne-am încărcat sufletește cu amintiri binecuvântate.

satul bucovinean
Satul Bucovinean

Unde se află Satul Bucovinean?

valea moldovei
Valea Moldovei

Situat pe Valea Moldovei, în comuna Breaza, din județul Suceava, Satul Bucovinean este mai mult decât o pensiune, acesta reprezentând un ansamblu de case autentice, tradiționale țărănești, adunate de prin Bucovina. Aflat la o distanță de aproximativ 100 km de Suceava, la 30 km de Câmpulung-Moldovenesc și la 13 km de Fundu Moldovei, pensiunea Satul Bucovinean face parte din satul Pârâul Negrei, într-o zonă izolată. Accesul cu mașina se realizează pe un drum forestier, ce leagă pensiunea de șoseaua principală.

Pensiunea Satul Bucovinean
Pensiunea Satul Bucovinean

Odată ce pătrundeți în complex, veți avea senzația că ați ajuns într-un muzeu etnografic. Fiecare căsuță din lemn de brad se mândrește cu o vechime de minimum 100 de ani. Căsuța în care noi am stat a fost compusă dintr-un dormitor, o cameră de zi și o baie. Peisajul pitoresc situat între Obcina Feredeului și Obcina Mestecănișului, în care este amplasat Satul Bucovinean, vă va deconecta de la realitatea cotidiană. Aici nu veți întâlni magazine la tot pasul sau șosele aglomerate, ci veți auzi numai ciripitul păsărilor, sunetul tălăngilor și susurul pârâului Negrei.

Satul Bucovinean
Complexul Satul Bucovinean

Ce oferă Satul Bucovinean?

Situat la confluența dintre Bucovina și Maramureș, Satul Bucovinean reprezintă locul ideal în care vă veți reîntâlni cu tradiția, natura și copilăria. Acest mic muzeu oferă o experiență unică de cazare în case autentice, țărănești.

Case Bucovinene
Case Bucovinene
Casa Bucovineana
Casa Bucovineana

Casele sunt restaurate, oferind toate condițiile unei cazări de excepție. Fiecare căsuță deține unu sau două dormitoare, o cameră de zi cu un cuptor pe vatră, o baie și pereți decorați tradițional. Avantajul este că fiecare casă se oferă numai integral pentru cazare. Acestea pot fi de: două persoane (un pat matrimonial), trei persoane (3 paturi single sau 1 matrimonial + 1 single), patru persoane (un dormitor – un pat matrimonial + 2 single sau două dormitoare – 2 paturi matrimoniale) sau 10 persoane (două dormitoare). De asemenea, în curtea complexului mai există și o cabană. Aceasta este compusă din parter (bucătărie și sală de mese), etajul 1 (4 camere, 2 băi și un spațiu de relaxare) și mansardă (3 camere și o baie).

Oaspeții cazați vor beneficia gratuit de internet Wi-Fi, TV și o parcare generoasă. Pentru copii există un loc de joacă amenajat cu tobogane, trambuline, balansoare, mese de ping-pong, biciclete sau săniuțe. În funcție de perioada anului în care ajunge, vă veți putea bucura de diverse obiceiuri ale locului.

casa bucovineana
Casa Bucovineana cu loc de joaca pentru copii
casa bucovineana
Casa Bucovineana cu masa de ping-pong

Restaurantul pensiunii vă va răsfăța cu rețetele sale tradiționale moldovenești. Mâncarea este proaspătă, gustoasă și pe săturate. Ingredientele folosite provin direct din gospodăria proprie sau din a vecinilor. Câteva dintre preparatele locale preferate de noi au fost: prăjiturile, dulcețurile, murăturile, laptele de vacă, mezelurile de casă, urda, telemeaua, cașcavalul sau untul de casă.

Ce puteți vizita în împrejurimile Satului Bucovinean?

La Satul Bucovinean veți avea parte de o multitudine de activități recreative, precum: picnicuri la iarbă verde, cules de ciuperci sau fructe de pădure sau plimbări la stâne sau prin pădure. Pentru pasionații de drumeții montane, recomandăm traseele turistice din Munții Giumalău, Munții Rarău sau Pietrele Doamnei. Ca traseu cu bicicleta, vă recomandăm traseul Breaza – Tătarca – Mănăilă – Pârâul Negrei sau traseul Breaza – Herghelia Lucina – Botuș.

De asemenea, puteți vizita și Parcul Național Călimani, Transrarăul, Lacul Iezer, Salina Cacica, Mocănița Huțulca, Herghelia Lucina, Herghelia Rădăuți, Pârtia Rarău – Câmpulung Moldovenesc, Pârtia Mestecăniș – Drumul Tătarilor, Ceramica Neagră de Marginea, Muzeul Ouălor Încondeiate, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Rarău, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Putna, Chilia lui Daniil Sihastru.

Cum se poate ajunge la Satul Bucovinean?

Dacă porniți din București, traseul auto poate avea o durată de aproximativ 7 ore, întrucât veți parcurge în jur de 500 km până în satul Pârâul Negrei, comuna Breaza, județul Suceava. Vă recomandăm să urmați ruta București – Buzău – Focșani – Bacău – Roman – Gura Humorului. De aici, vă despart numai 60 km până la destinație.

Pentru noi, echipa VideoUHD, Satul Bucovinean este mai mult decât o pensiune din nordul Moldovei. Aceasta reprezintă un loc special din inima Bucovinei, pe care îl numim simplu: „ACASĂ”. Încă de la momentul intrării în curte, am fost primiți ca niște prieteni. Cu siguranță, gazda acestui colț de Rai are toată admirația noastră pentru eforturile depuse pentru a satisface gusturile fiecare oaspete care îi calcă pragul. Dincolo de frumusețea peisajului, Satul Bucovinean reprezintă locul în care am înțeles semnificația proverbului: „Omul sfințește locul”!

Pentru rezervări, puteți accesa site-ul oficial al pensiunii AICI , cât și pagina lor de Facebook AICI.

Ne găsiți și pe Social Media

Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu o distribuire apăsând butonul Facebook de mai jos.

Vă mulțumim!

Citește și aticolul PENSIUNEA OLIVER – O OAZĂ DE RELAXARE PE MALUL DUNĂRII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.